Surorile

Ca si surori – parte a bisericii lui Christos din Cleveland – ne-am propus urmatoarele:

Viziunea pe termen scurt

  • Sa crestem in harul si cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru Isus Christos prin studierea Scripturii (2 Petru 3:18)
  • Sa ne sprijinim unele pe altele in bataliile spirituale prin post si rugaciune (Iacov 5:16)
  • Sa slujim cu intelepciune in familiile noastre, in biserica si in comunitatea in care suntem ca sa raspandim mireasma cunostintei lui Christos spre mantuirea altora (2 Cor. 2 :14)

Traind, lucrand si slujind asa, dorim sa …

  • Intarim relatiile din familie
  • Intarim relatiile din biserica
  • Intarim marturia bisericii intre romanii din Cleveland, intre bisericile din Asociatie sau din Romania, etc. )

In anul 2014 ne-am intalnit la partasie sub binecuvantarea lui Dumnezeu. A fost un an de cautari, de cunoastere, de framantari si slefuiri. Dumnezeu ne-a surprins de cateva ori cu metodele de slefuire pe care le-a folosit: un cuvant al unui frate, o remarca a unei surori, un mesaj al fratelui pastor sau un cuvant din partea unui lucrator vizitator din Romania. Prelucrarea noastra a depins mult de urechea si inima deschisa de a invata.

Studierea Scripturii ne-a purtat prin multe locuri:

  • Am inceput uitandu-ne la Femeia Inteleapta si Femeia Nebuna (Prov 14:1). Multe au fost calitatile femeii intelepte: isi arata intelepciunea cand vorbeste, are mereu invataturi noi pe buzele ei, are un duh potolit, se teme de Domnul, e rabdatoare, uita usor greselie, e stapana pe sine, inceata la manie, isi inalta casa cu pricepere, castiga increderea barbatului ei, ii face bine si nu rau in toate zilele vietii sale, e harnica si darnica, isi deschide gura cu intelepciune, vegheaza asupra celor din casa ei si faptele ei o lauda.
  • Apoi ne-am uitat la luptele si batatiile „dintre noi” (Iacov 4: 1-10). Am descoperit ca adevaratele batalii nu trebuie sa fie intre noi, intre generatii ci impreuna, uniti impotriva fortelor intunericului. Batatiile dintre noi (dintre generatii) vin din poftele noastre, dorintele noastre de putere, dominare si influenta. Luptele vin in contrast puternic cu smerenia. Lipsa de smerenie duce la cearta si lupta. Cand o vad pe cea de langa mine mai presus de mine insami, nu mai e nevoie de lupta si cearta. Luptele noastre trebuie sa fie impreuna impotriva fortelor intunericului pentru lumea pierduta din jur, este lupta spirituala pentru fratele si sora mea. Cine este slab si eu sa nu fiu slab? Cine cade in pacat si eu sa nu ard? (2 Cor. 11: 29)
  • „Slujiti-va unii altora in dragoste” a fost motto-ul celei de-a treia intalniri. De ziua mamei am vazut ca slujirea si dragostea trebuie sa mearga mana in mana. Putem sluji fara dragoste dar nu putem iubi fara sa slujim. Ca femei, mame si sotii, slujim cu si din dragoste? Ne vedem actiunile zilnice, repetitive, chiar de corvoada uneori ca o slujire facuta din si cu dragoste pentru sotul si copiii nostri? Cea mai puternica marturie pentru mantuirea copiilor mei este dragostea mea fata de Domnul si faptele facute cu dragoste in slujirea sotului si copiilor mei. Slujirea noastra incepe acasa in familie si continua in biserica. Dupa darul pe care fiecare l-am primit, sa ne slujim unele pe altele, sa dam rod acolo unde suntem plantate. Fiecare sora a primit un ghiveci cu flori si un pliculet de ceai ca sa ne amintim ca trebuie sa crestem si sa dam roada acolo unde suntem „plantate”, sa raspandim aroma frumoasa a darului pe care fiecare il avem. Sfinteste locul unde esti!
  • In cea de-a patra intalnire, ne-am uitat la caracteristicile femeii crestine a zilelor noastre. Suntem asa de captivate si modelate de cultura vremii noastre, de imaginea si asteptarile pe care cei din jur le au de la noi incat uitam de modul in care ne vede Dumnezeu. Psalmul 139 ne-a fost ghid. Ne-am uitat la omnistienta si omniprezenta lui Dumnezeu. Am vazut ca Dumnezeu ne cunoaste intim, in detaliu, imi cunoastre trupul, mintea, framantarile si situatiile prin care prin trec. Nu trebuie sa uitam cine este Dumnezeu. Sa nu ne lasam modelate dupa imaginea lumii, ci sa lasam Cuvantul lui Dumnezeu sa ne modeleze. Sa ne umplem mintea de Cuvant si sa ne inconjuram de femei evlavioase care sa ne incurajeze pe cale.
  • In ultima intalnire am discutat despre iertare. Avem multe conceptii nebiblice despre iertare. Avem impresia ca daca lasam sa treaca timpul peste ofensa, vom uita automat si totul va fi bine. Avem impresia gresita ca trebuie sa iert numai cand imi trece si ma simt mai bine. Uneori echivalam gresit iertarea cu uitarea. Credem ca iertarea e un proces lung la care trebuie sa-l supunem pe cel care ne-a gresit. Uneori credem ca daca iertam, totul se rezolva si toate lucrurile se vor imbunatati. Uneori ne asuma rolul de dumnezeu si noi hotaram cand si in ce conditii iertam pe cineva. „Trebuie sa plateasca pentru ce a facut, e prea devreme sa-l iert” sunt fraze obisnuite in vocabularul nostru. Am descoperit impreuna ca partasia noastra cu Dumnezeu depinde de iertarea pe care eu a o acord celorlalti. Cand refuzam sa iertam, diavolul castiga in inima si biserica noastra (2 Cor 2:5, 7, 10, 11; Efeseni 4:26-27) Domnul insusi nu ne cere sa facem ceva ce El insusi nu a facut: El insusi ne-a iertat complet inca pe cand eram departe de El. Iertarea este acea decizie constienta sa lasi ca judecata Domnului sa se desfasoare la timpul hotarat de El si in conditiile Lui. Iertarea nu e usoara, ieftina; ea este grea, dureroasa si costisitoare. Iertarea e acea promisiune ca nu vei mai aminti greseala nici fata de persoana in cauza, nici in fata lui Dumnezeu, nici a altora. Atunci cand iertam prezentam dovada cea mai puternica despre puterea iertatoare a Evangheliei pentru cei din jur. Iertarea in termenii lui Dumnezeu este un lucru dumnezeiesc, dincolo de natura si puterile umane. Alege sa ierti deplin persoana care te-a ranit! Increde-te in planul desavarsit al lui Dumnezeu si binecuvinteaza pe cei care ti-au gresit!

Ce ne asteapta in anul 2015?

Un an plin de Cuvant, partasie si invatatura. Un an in care vom invata din experientele noastre de femei in diferite roluri si ipostaze. Ne vom intalni mai des pentru ca inima ne arde sa-l cunoastem pe Domnul si ceea ce vrea El de la noi ca femei credincioase. Vom studia femeia credincioasa in diferite ipostaze:

  • Slujeste-l pe Dumnezeu si comunitatea din care faci parte
  • Priveste in oglinda
  • Femeia credincioasa in camin: Puterea rugaciunii unei sotii
  • Mama credincioasa in camin: Puterea rugaciunii unei mame
  • Mama credincioasa: Fii modelul fiicei/fiului tau
  • Tanara crestina la rascruce de drumuri: Alege intelept
  • Bunica Lois: Lasa o mostenire sanatoasa
  • Femeia credincioasa: Bucura-te de sarbatori

Pentru detalii, va astept cu drag la Cuvant, cantare, rugaciune si o partasie calda cu celelalte surori care trec prin aceleasi framantari si dureri ca si tine. Harul Lui ne este de ajuns si anul acesta! Duhul adevarului ne-a fost lasat si anul acesta! El sa ne calauzeasca in tot adevarul, ca schimbate de El sa putem raspandi mireasma cunostintei lui Christos!

Simona Vidican