Programul de sarbatori 2011
Romania 2011 – calatorie misionara
De-a lungul anilor, tinerii s-au implicat si au participat mult in viata spirituala a Bisericii. Cu 20 de ani in urma, dupa Revolutia din 1989 – crescand in credinta, cunostinta si devotament pentru Dumnezeu, doi tineri primesc chemarea de a deschide un camp misionar de evanghelizare si ajutorare a celor din regiunile putin sau deloc atinse ale Romaniei.
Dumnezeu a binecuvantat aceasta lucrare astfel incat in anul 1994, sub egida Bisericii Baptiste Romane Cleveland, a luat fiinta Misiunea Countryside.
Aceasta stafeta a fost mai tarziu preluata de tot mai multi tineri. Impactul avut – atat asupra celor implicati in campul de misiune, cat si asupra celor care au fost ajutati – continua si astazi! Parteneriatul in lucrare cu Universitatea Emanuel a deschis oportunitati diferite, implicand in acelasi timp atat studenti cat si corpul profesoral al Departamentului “Countryside” din cadrul Universitatii.
Dupa 17 ani, in vara anului acesta in perioada 22 Iulie – 4 August, cei carora le-a fost incredintata initial aceasta lucrare vor avea oportunitatea sa prezinte copiilor lor ceea ce Domnul a facut dintr-un inceput neansemnat. Un grup de tineri si adulti din biserica noastra vor pleca in Romania (Scornicesti si satele din imprejurimi), in cadrul Misiunii Countryside. Acesti tineri sunt acum acum la varsta adolescentei, responsabilitatii, formarii caracterului sanatos crestin, si a luarii deciziilor.
Uniti-va cu noi in rugaciune pentru ca:
- Dumnezeu sa dea binecuvantare peste aceasta lucrare,
- roadele ei sa se vada in inimi schimbate spre slava LUI,
- Domnul sa inflacareze inimile tinerilor nostri, ca stafeta să fie continuată de cei care vin în urma noastră.
http://countrysideromania.wordpress.com/2011/05/12/misiune-in-scornicesti-si-satele-din-imprejurimi/
Pentru mai multe detalii:
A venit toamna!
Parinti si copii sunt invitati la o dupa-amiaza de bucurie si recunostinta pentru binecuvintarile si bunatatea Domnului fata de noi!
Data: 30 Octombrie, 2010
Ora: 4:00 PM – 6:30 PM
Pentru mai multe detalii apasati aici.
Şcoala biblică 2010 – 2011

“Invata pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, si cand va imbatrani nu se va abate de la ea!” – Proverbe 22:6
In numele Bisericii Baptiste Române Cleveland vă anunţăm că pe data de 11 Septembrie 2011 la ora 10:00 AM va avea loc deschiderea anului şcolar 2010-2011 in cadrul Şcolii Biblice de Limba şi Cultura Română.
Întrunirea de Primăvară a Asociaţiei Baptiste Române – 2010
Vă invităm cu drag să participaţi la Întrunirea de Primăvară a Asociaţiei Baptiste Române din Statele Unite şi Canada!
Unde: Cleveland, OH
Gazde: Biserica Creştină Baptistă Română Cleveland, OH
Data: 29-30 Mai, 2010 (Pentru fraţii păstori: 28-30 Mai, 2010)
Aniversarea centenarului de existenţă
Prin harul şi îndurarea Domnului,
Biserica Baptistă Română din Cleveland
celebrează în anul 2010 un centenar de existenţă.
Vă invităm cu drag să participaţi împreună cu noi la sărbătorirea acestei pietre de hotar în viaţa Bisericii.
Unde: Clădirea Bisericii Baptiste Române Cleveland
Când: Mai, 2010
Data: În fiecare duminică a lunii Mai, culminând în Duminica din 23 Mai, 2010


